Bad…day

              Cine n-a avut o zi proastă? Important e să nu te panichezi şi să crezi că mâine va fi o zi mai bună; cel puţin asta am încercat eu să-mi spun azi. Gândindu-mă bine, cred că este important şi să stai cât mai pitit în zilele alea; nu e cazul să-ţi suni rivalele din liceu sau foştii iubiţi; nici să-ţi dai cu părerea despre coafura, vestimentaţia sau machiajul cuiva. Nu de alta, dar s-ar putea să-ţi fac nişte inamici. Asta mi-am zis eu de dimineaţă, aşa că am zăcut mare parte a zilei în pat; n-am încercat să ies din starea asta, cu cât încerc mai mult, cu atât mă enervez mai tare. Mi-am abandonat toate planurile făcute ieri, era clar că n-am dispoziţia necesară pentru nimic. Am încercat să nu-mi vărs nervii pe nimeni, deşi nu cred că am reuşit. Plictisindu-mă de moarte, am ieşit în parc, cu gândul să-mi las căţeii să se zbenguie şi să citesc un pic. Naiva de mine, chiar credeam că planul meu va şi funcţiona; am uitat că locuiesc într-un oraş în care cititul în aer liber este un sport extrem. Întâi, toţi prietenii mei blănoşi din parc s-au vorbit să mă lingă pe picioare în acelaşi timp; cu mare greutate i-am uşuit, pentru ei era clar că nu sunt vreo isterica din cele care s-ar fi pus cu bătaia pe ei. Apoi, nişte puştani impertinenţi au găsit ca distracţie să se urce în copacul de deasupra mea, să-mi urle în creieri, să-mi enerveze câinii. Am ţipat la ei în momentul în care se pregăteau să-mi sară în cap. În fine, au plecat…piece and quaiet…Desigur că au început să apară cărucioarele ca ciupercile după ploaie. Unul din ele s-a oprit lângă banca mea şi din el a scos capul un urlător cât se poate de (ne)drăgălaş. Am cedat nervos, ce altceva puteam face? Cititul în parc poate dăuna grav sănătăţii!

            P.S. Peste toate astea, am si o bad hair day prelungită până pe la sfârşitul lunii, când se întoarce “tunzătorul” meu din concediu.

Dacă ştiţi un hairstylist bun, spuneţi-mi şi mie.