Revin printre ai mei

            Adevărul este că mi-ar fi tare greu să renunţ la limba română (am stat vreo 30 de secunde, încercând să evit cacofonia, dar n-am reuşit L). Mi-e tare drag să o vorbesc şi să o scriu bine, să mă las surprinsă de frumuseţea ei în cărţi, să mă las furată de zecile de gânduri gândite în română. Păcat de limba asta frumoasă, pe care o pocim zilnic, o stoarcem de frumuseţea ei, o scuipăm printre dinţi la fiecare semafor, o mutilăm dureros în textele manelelor, o facem praf în emisiuni pe posturi naţionale. Îmi este tare milă de ea, poate de aceea m-am obişnuit să nu deschid gura până nu gândesc de zece ori ce şi cum vorbesc; am un debit verbal obişnuit, nu vă alarmaţi, am experienţă! Aşa am reuşit să pun la punct un domn arogant, “hingher şef”, mândru de meseria lui,  într-o emisiune. Întotdeauna am fost de părere că raţiunea şi bunul-simţ valorează mai mult decât răcnetele. Păcat că uneori, în ţara asta, mi se demonstrează contrariul!

            Atât pentru azi, voi reveni.

P.S. Apropos de frumuseţea limbii române. Ieri s-au împlinit 5 ani de la moartea Laurei Stoica.