Miros de primăvară

             De ce m-ar fi apucat pe mine vrednicia şi mi-aş fi început ziua făcând curat în balcoane? De ce ar ieşi pisa mea pe balcon, uitându-se insistent după porumbeii de pe acoperiş? De ce se umplu parcurile de puşti în tricou şi bermude şi de puştoaice fiţoase cu umerii goi? E simplu, simţim cu toţii miros de primăvară. Azi am văzut şi primii ghiocei. Mă bucur în fiecare an de freamătul acestui anotimp, de viaţa care palpită în toate, iar florile de primăvară…nu găsesc nimic mai frumos decât un bucheţel de ghiocei galbeni. Acum doi ani l-am ajutat pe vărul meu să cumpere flori de 8 martie pentru colegele de serviciu (la ordinul şefului, ce şef cumsecade!); închipuiţi-vă o maşină plină de buchete de frezii, lalele, ghiocei galbeni, narcise, zambile…am crezut că leşin de plăcere! Să mi le fi dat mie pe toate, ce fericită aş fi fost!

            Îmi place să urmăresc cum înverzesc pomii, sălciile, cum îmbobocesc magnoliile (ce dragi îmi sunt copacii ăia cu flori ca nişte ceşcute roz!), cum înfloreşte liliacul, îmi plac la nebunie exploziile galbene din grădini (ghiocei şi narcise galbene), ce mai, primăvara mă hipnotizează mai ceva ca nişte etno-botanice luate din colţ (nu fac reclamă, nu ştiu niciun magazin de aşa ceva pe colţ, nici nu ştiu dacă am scris bine cuvântul; am făcut şi eu o comparaţie originală, ce vreţi!)

            Încerc din răsputeri să uit de noroi, care, în oraşul meu se simte ca la el acasă.   M-am hotărât să-mi iau nişte cizme haioase de cauciuc şi să nu-mi las bucuria mânjită cu stropii maronii, de care se pare că nu mai scăpăm. În cizme de cauciuc cred şi eu că-mi permit să merg pe străzile pline de gropi şi clisă, cu ochii după magnolii.

            Cam atât cu exclamaţiile, am cam făcut abuz în seara asta.