Vine “Sfântul mă-sii”

           Nu vă speriaţi, nu este un nume de cod pentru Apocalipsă, ci este vorba de mult mai blândul Sfânt Valentin. Numele de alint de mai sus i l-am dat de pe vremea când eram singură. Mă enerva la culme ziua asta şi agitaţia tuturor în aşteptarea unui sfânt catolic. Nu e vorba de religie, mă interesează prea puţin care, ce sfânt e şi cine-l cinsteşte. Ceea ce mă supără este aspectul comercial al sărbătorii, mesajele siropoase de pe toate posturile, reportajele, inimioarele, florăresele, dulcegăriile, ursuleţii de pluş, trandafirii roşi, lenjeria nouă cumpărată special, iubiţii surprinşi la cumpărături, domnişoarele îmbujorate, petrecerile de fiţe, cupidonii despuiaţi şi cu păr în exces pe piept…

            De ce ne trebuia neapărat un sfânt Valentin, mai ales că, la zece zile distanţă, puteam sărbători şi noi Dragobetele? E chestia de nerăbdare sau nu sună prea bine cuvântul în  dialectul bambu? Anywho…

            Ţin minte că pe vremea când eram singurică, ziua asta era o amintire dureroasă a vieţii mele amoroase ratate; nu era vorba de orgoliu sau de faptul că nu primeam şi eu un trandafir roşu şi un urs de pluş (pe care nu le sufăr defel şi pe care le-aş fi aruncat la primul coş de gunoi), ci de sentimentul de singurătate şi gol. E ca şi cum am sărbători “Ziua văzătorilor” sau “Ziua celor care nu merg în scaune cu rotile”. Nu vreau să spun că a fi singur înseamnă a fi handicapat sau mai ştiu eu ce s-ar putea înţelege, dar cei îndrăgostiţi se pot sărbători în orice zi, nu trebuie să le mai facem şi în ciudă celor singuri. Oricum ai da-o, atâta siropeală  şi atâta corazon într-o singură zi nu cred că fac bine la stomac.

Poftim, să nu vă supăraţi prea tare pe mine!

            Până la urmă, fiecare este liber să facă ce vrea şi, dacă voi vedeţi sfântul Valentin ca pe un motiv de a fi răsfăţaţi de iubiţi, sunt alături de voi (mai ales de fete); mi se pare că prea am uitat să ne bucurăm unii de alţii în gri-ul de zi cu zi.  Mărturisesc că eu mă folosesc de “sfântul mă-sii” pentru a cere atenţii în plus şi pentru a crea binecuvântatul sentiment de vină:  “Hai, măi, nici măcar de sfântul Valentin nu mă scoţi şi pe mine în oraş?”