miercuri, 2 februarie 2011

Scrisorile în lanţ

            Şi ne mai miram de ce avem atâtea spam-uri…Eu eram, la un moment dat, asaltată de mail-uri de la o bancă, deşi nu aveam şi nu avusesem niciodată cont la acea bancă. Anywho… (e o vorbă de-a mea).
            Scrisorile în lanţ îmi sunt cunoscute de când eram copil şi ne jucam “Flori, fete şi băieţi” sau scriam în oracole. Ideea e că de atunci îmi sunt nesuferite; ce trebuie să ştiţi neapărat este că la mine se rup toate lanţurile. Normal că acum nu mi-e aşa de greu să le dau un forward către alţi cinci cunoscuţi, dar refuz cu desăvârşire să mă simt ameninţată de o tâmpenie, gen : “dacă nu trimiţi acest mesaj altor x prieteni, îţi moare vaca în grajd sau îţi fată căţeaua câini cu două capete”. Mă laşi? Dar dacă le trimit urgent, chiar în secunda când mouse-ul va da click pe butonul send, toate dorinţele mi se vor îndeplini pe loc; nu mersi, mă lipsesc.
            Cred că ceea ce mă deranjează mai tare, înfara faptului că am 430 de mail-uri citite parţial, este superstiţia unora, care cred că destinul lor atârnă de un mesaj care circulă de nu ştiu câte sute de ani şi care a făcut înconjurul lumii de câteva ori. Ee, uite că la mine s-a rupt. Sâc! Şi faptul că mă fac părtaşă la îndobitocirea în masă, şi asta mă enervează. Nu se poate să dau adresa mea cuiva, că imediat mă fericeşte cu asemenea dovezi de prietenie.
            Rugămintea mea este: rupeţi cât de des puteţi aceşte lanţuri, descătuşaţi-vă de sub tirania superstitiei!
Aşteptaţi în continuare îndeplinirea dorinţelor. :D

Un comentariu:

  1. Si mai e o chestie...de cate ori primeam chestii din astea, ca si spammerii astia nu sunt prosti, umbla la butonul sensibil, trimiteti la n persoane si tu trebuia sa arati ca ai trimis la atatia, sa ti se indeplineasca dorinta... primeam mail-uri dar pana sa ajung la mail-ul cu pricina derulam zeci si zeci de adrese de mail, se pare ca nimeni nu stie sa foloseasca BCC. Si eu bineinteles ca rupeam lantul dar trimeteam inapoi respectivului/ei si atentionam in privinta spammerilor. Pai astia arunca momeala, se strang zeci, sute de adrese si mail-ul eventual se intoarce la ei si vand adresele sau cine stie ce tampenii fac cu ele...
    Eu ii sfatuiesc pe toti sa procedeze ca mine daca totusi vor sa trimita: sa stearga toate adresele anterioare iar cei carora le va trimite sa le puna adresele in BCC.

    RăspundețiȘtergere