De ce “just a girl in the world”?

Pentru că, să ne înţelegem, asta suntem cu toţii (mai mult sau mai putin părţile feminine, se înţelege). Cu cât mai repede înţelegem asta, cu atăt mai repede vom începe să trăim. Nu voi da lecţii de viaţă nimănui, vă promit. Nu am nici vârsta, nici înţelepciunea necesară. Simţeam de mult că trebuie să las să iasă toate cuvintele care-mi răsună în minte. Nu-i aşa că suntem norocoşi noi ăştia, care mai auzim ceva între urechi, înafară de manele, bârfe mondene, horoscoape şi alte asemenea“minuni” ale lumii contemporane? Am zis că nu dau lecţii de viaţă, nu că n-am să mă revolt împotriva prostiei, inculturii, ipocriziei, nepăsării, impertinenţei şi lista poate continua.

Plecând de la ideea principală, adică locul fiecăruia în lume, (pentru cei pe care i-am zăpăcit cu frazele de mai sus), aflaţi că abia mi-l desluşesc şi eu; asta după ce am trecut de perioada ingrată a adolescenţei, în care ai impresia că Oprah sau Shania Twain trebuie să se ţină bine de scaunele lor, pentru că “Here I come!”, după ce am terminat şi facultatea şi am constatat ca slujbele bine plătite nu mă aşteaptă la poartă şi, în fine, după ce am lucrat vreo câţiva ani într-un domeniu total si incredibil de nepotrivit…ţineti-vă bine!...am ieşit EU, unul din cele aproximativ 6 miliarde de EU din această lume. Mă pufneşte râsul!

Şi de vreo două luni încerc să aflu cine sunt eu, de fapt, de ce şi pentru ce? Slăbuţ, veţi zice, două luni nu însemnă nimic, poate că nici dacă aş pleca vreo 7 ani în Tibet, nu aş reuşi pe deplin să răspund acestei întrebări. Perfect de acord, dar, vă întreb, în România anului 2011, îşi permite cineva luxul de a petrece câţiva ani preocupat doar de această problemă? Şi criza? Şi salariul “amputat”? Şi preţul la benzină? Cum trec de aceşti bolovani în căutarea “pietrei filozofale”?

Sunt sătulă de discuţiile despre criză, salarii, pensii, hoţi, grevă, preţuri, TVA etc! Le aud la rând la supermarket, în microbuz, în parc, în faţa blocului, în spatele blocului şi pe toate posturile de televiziune, înafară de cele ocupate strict de educaţia poporului, adică cele de telenovele şi manele. Slavă Domnului că mai avem şi hrană pentru spirit în ţara asta, nu doar “bocupaţii” materiale! Ador imaginile de la ştiri, în preajma tuturor sărbătorilor, când românii, conform tradiţiilor lăsate de strămoşi,  trag un “pinguin” în jurul micilor care sfârâie graţios pe grătar. Mă gâdilă pe la urechi pocirea în fel şi chip a limbii române, în special de generaţia tânără şi veşnic neliniştită. Gândindu-mă mai bine, îmi plac atât de multe lucruri în patria mumă, încât nici nu mai ştiu de ce m-am gândit într-un timp să mă avânt pe harta lumii, într-un punct cât mai îndepărtat. Gândul acesta nu prea mă mai părăseşte, de la o vreme…

Atât pentru moment, sunt modestă din fire, mai nou. J