Orgoliul nemăsurat al Leilor

          Despre orgoliu vroiam să scriu de când am început blogul; este un mare defect al meu. Dar aseară, vorbind cu sora mea despre cineva care-mi seamănă în această privinţă, ne dăm seama că şi persoana respectivă este născută tot în zodia Leu, ca şi mine. Apoi mai găsim câteva cunoştinţe care corespund tiparului. Hotărât lucru, nativii acestei zodii sunt foarte orgolioşi (ei, haideţi, lăsaţi orgoliul la o parte şi recunoaşteţi că am dreptate!)

            Voi porni, cum altfel, de la exemplul meu. La mine orgoliul se manifestă printr-o încăpăţânare acerbă împotriva oricărui lucru pe care sunt rugată să-l fac spre binele meu; în sinea mea sunt de acord, însă orgoliul mă transformă într-o persoană pe care nu o recunosc nici eu. De exemplu, în adolescenţă, părinţii mă îndemnau să ies din casă, să-mi fac prieteni, ba chiar, pe la 20 de ani mi-au aranjat şi o “întâlnire oarbă” (ce haios sună în română, nu?). Deşi ştiam că au dreptate şi eu însămi îmi doream o viaţă socială mai activă, mă încăpăţânam să refuz până renunţau; apoi îmi părea rău. Mai târziu, când părinţii mei au scăpat oarecum de însărcinarea de a mă distra şi toată corvoada a picat pe iubitul meu, părea că orgoliul meu căpătase forţe supranaturale şi nici eu nu-l mai puteam controla. Ne certam din te miri ce, iar el, fire deschisă şi dornic de a ne împăca, venea şi mă lua cu uşurelul, arătându-mi că nu are rost să rămânem certaţi. Asta credeam şi eu în sinea mea şi aş fi dat uitării imediat cearta, dar stăpânul meu atotputernic, orgoliul, mă sufoca, îmi înăbuşea izbucnirile pacifiste, iar în schimb, cearta lua proporţii îngrijorătoare. Cred că nici un cal nărăvaş nu ar fi dat mai convingător şi mai ameninţător din copite, decât aruncam eu cu vorbe grele în direcţia iubitului meu. Mare minune că am rămas împreună şi că am reuşit, cât de cât, să mă îndrept (dovada îndreptării îmi apare sub forma unui sentiment de ruşine care m-a năpădit de câteva rânduri încoace).

            Bineînţeles că însăşi apartenenţă la această zodie presupune orgoliu, mândrie, dorinţa de a fi în centrul atenţiei (care la mine nu se manifestă deloc), egoism şi un strop de tiranie. Spun tiranie, pentru că citeam despre câteva personalităţi leonide ale istoriei:  Iulius Cezar, Ludovic al XIV-lea (“Regele Soare”), Napoleon Bonaparte, Benito Mussolini, Fidel Castro; foaarte ciudat!

            De câţiva ani am început să-mi dau seama că orgoliul mă răneşte în primul rând pe mine şi am început să-l “supun”. N-aţi vrea să ştiţi cât de greu îmi vine să cedez şi cu câte eforturi reuşesc să-l transform pe NU în DA. Această dorinţă de schimbare o datorez soţului meu, pentru care încerc să mă “îmblânzesc” (nu de tot, nu vă speriaţi! J), dar şi experienţei mele cu animalele străzii, a căror suferiţă m-a învăţat să fiu modestă, să nu mă plâng niciodată de foame, frig sau durere.

            Ideea este că, de oriunde vă va veni salvarea, dragi Lei, acceptaţi-o! Încercaţi ca data viitoare când cineva vă propune un lucru bun pentru voi să-l înghiţiţi pe nesuferitul de “nu” şi să-l eliberaţi pe “da-ul” care aşteaptă de atâta timp în temniţa orgoliului nemăsurat. Promit solemn că-mi voi urma şi eu sfatul!